Zilele de nastere ale celor dragi, aniversarile sau sarbatorile de iarna sunt ocazii in care poti sa-ti arati pretuirea si afectiunea prin daruri nu neaparat scumpe, cat incarcate de emotie si personalizate. Am intocmit o lista cu astfel de cadouri handmade, usor de facut, ieftine si care sa tina cont de o varietate de gusturi: dulciuri, cosmetice, perne decorative.
Ti s-a intamplat vreodata sa uiti de ziua cuiva drag, sa nu ai timp sa cumperi cadoul ideal sau sa fii in pana de idei sau de finante la ocazii speciale? Iti venim in ajutor pentru astfel de situatii, oferindu-ti cateva solutii care vor fi cu siguranta incununate de succes, fara a necesita insa investitii majore de timp, bani sau abilitati practice.
Borcane cu dulceata facuta de tine
Daca renumele tau de maestru bucatar a depasit cu mult pragul casei si daca ai deja fani impatimiti ai retetelor tale de dulceata, atunci nu le poti oferi bucurie mai mare decat sa primeasca si sa savureze cate un borcan intreg din fructele preferate doar pentru ei.
Poti personaliza borcanul cu etichete colorate, vesele sau chiar cu mesaje haioase. De asemenea, pentru un aspect special poti acoperi capacul cu panza sau hartie colorata si sa il legi cu o panglica asortata sau, pentru un aer rustic, cu sfoara.
Sare condimentata
Cand iti doresti sa faci un cadou special unui bucatar special, atunci trebuie sa tii pasul cu pretentiile unui chef veritabil. Un dar care sa mearga la sigur – “ca sarea in bucate” – si pe care sa-l creezi chiar tu este un set de borcanele cu sare aromata. Ai nevoie de sare de mare, diverse condimente (ciuperci uscate, lime, ghimbir, ierburi de Provence, chilli, telina uscata, legume deshidratate tocate, curry, usturoi etc.), in functie de aromele pe care doresti sa le imprimi, 4 sau 6 borcanele de 60 ml si o cutie de carton in care acestea sa se potriveasca perfect.
Realizeaza amestecurile si inchide-le ermetic, eticheteaza-le cu numele aromei si fixeaza-le in cutie cu ajutorul unor fasii decupate dintr-o pagina de ziar.
Dulciuri de casa
Detii cea mai grozava reteta de fursecuri sau biscuiti de casa? De fiecare data cand le prepari creezi senzatie? Prietenii tai inventeaza jocuri de cuvinte pentru a exprima cat de gustoase ies dulciurile tale, dar, mai ales, cat de rar au acces la ele? In acest caz, ai deja cheia unui cadou care va fi foarte apreciat, chiar daca va fi motivul unei diete viitoare.
Ambaleaza cu grija comoara intr-o cutie metalica, in care vor fi depozitate la adapost de umezeala sau caldura, ramanand fragede si bune, si in care vor fi transportate in siguranta.
Set de sprayuri de camera
Poate fi un cadou excelent pentru cineva care este pasionat de aromaterapie. Este foarte usor de facut si nu necesita nici un fel de abilitati tehnice ori indemanare. Ai nevoie de cateva sticlute cu pulverizator (pot fi transparente, dar cele colorate sunt mai de efect) de 30 pana la 100 ml, de apa distilata, uleiuri volatile si sare de mare.
Trebuie sa torni apa distilata in sticlute, apoi sa adaugi uleiuri esentiale, simple sau in combinatie de arome, in functie de nota si de intensitatea dorite si un strop de sare care are rol de emulsifiant. Ultimul pas ar fi lipirea etichetei. Poti crea tu una sau poti gasi modele online pe care sa le imprimi pe hartie autocolanta.
Sapun homemade
Desi pare un procedeu extrem de complicat, nu ar trebui sa-ti ia mai mult de 10 minute sa prepari un sapun sanatos, care sa corespunda nevoilor fiecaruia in parte si sa indeplineasca cerinta aromei preferate.
Ai nevoie de o baza de sapun sau de glicerina, de uleiuri esentiale, plante, flori, diverse extracte, miere, ulei de cocos etc. si de o forma de silicon. Mai intai se lichefiaza baza la bain-marie, apoi se amesteca cu celelalte ingrediente alese, in functie de tipul tenului persoanei pentru care il faci, de aromele pe care acesta le prefera si de efectul pe care vrei sa-l aiba (de curatare, hidratant, astringent, antiacneic etc.).
Inainte si dupa ce amestecul este turnat in forma trebuie pulverizat in aceasta un mix de apa cu alcool care sa previna formarea bulelor de aer. Sapunul trebuie sa stea la frigider cel putin 24 de ore. Il poti darui impachetat in celofan sau in hartie colorata, sau doar legat cu o panglica sau o bucata de sfoara.
Sare de baie parfumata
Sarea de baie garanteaza starea de bine, relaxarea si rasfatul pielii. Pentru o persoana la care tii, poate fi un cadou deopotriva apreciat si sanatos, dar realizat cu efort fizic si financiar minim.
Ai nevoie de 500 g sare de mare grunjoasa sau 300 g sare amara si 200 g sare de mare, neiodata, ¼ cana de ulei de migdale, uleiuri esentiale, colorant alimentar, plante sau flori si un borcan de sticla, cu capac pentru o inchidere ermetica, de 400-500 ml.
Amesteca sarea cu uleiul de migdale si 3-6 picaturi de ulei esential (il poti alege in functie de preferintele destinatarului) si cu cateva picaturi de colorant alimentar, in cazul in care doresti o nuanta anume. Adauga plante medicinale sau flori uscate (poti folosi si ceai vrac) si apoi intinde amestecul la uscat timp de cateva ore pe o hartie de copt, apoi transfera-l in recipientul de sticla. Poti eticheta borcanul si lega o panglica colorata.
Body-scrub
Se prepara intocmai ca sarea de baie, doar ca vei folosi in loc de sare zahar, de preferinta zahar brun.
Perna decorativa
Chiar daca nu esti cel mai priceput mestesugar din Univers, poti reusi sa creezi o perna decorativa, aspectuoasa, pentru cineva drag. Poti alege tu forma, culoarea si tehnica de obtinere. Daca iti plac experimentele, poti incerca fie sa pictezi manual, fie sa colorezi cu ajutorul ghetii o perna mai veche.
Daca te pricepi mai bine, poti tricota sau croseta o fata de perna pe care sa o umpli cu diverse materiale: spuma, lana, poliester, bile de bambus, seminte, fan sau plante aromatice uscate. Poti, de asemenea, sa cosi pe o fata de perna veche bucati de tesatura cu texturi si culori diferite sau, cel mai simplu, sa cumperi o pernuta simpla pe care sa o personalizezi tu.