Cum inveti copilul sa doarma singur – 5 metode de adormit bebelusii

Am modificat articolul ultima data pe: 18.04.25

 

Copilul trebuie sa doarma in patul lui din prima zi de viata! Cu siguranta ai auzit aceasta recomandare la generatia parintilor sau bunicilor tai. Sa fie, oare, un adevar universal valabil?

 

Inainte de a deveni parinti, fiecare dintre noi aveam o imagine foarte clara asupra a cum trebuie sa decurga lucrurile. Odata ce ne-am trezit cu gagalicea in brate, principiile noastre s-au dus pe apa sambetei. Cat e de important ca cel mic sa doarma singur? Cand ar trebui sa se intample asta? Cum poti contribui eficient la aceasta trecere?

 

Ajusteaza-ti asteptarile

Inainte de a fi parinte probabil ca ai vazut in filme cum este amenajata camera bebelusului si cum copiii sunt pusi trezi la ei in pat si adorm acolo cumintei si singurei.

Ei bine, asta se intampla doar in filme.

Genetic, bebelusii sunt construiti pentru a dormi protejati de parintii lor. Ei au nevoie de apropierea corpului mamei pentru a-si regla temperatura propriului corp, au nevoie de ritmul respiratiei mamei si de bataile inimii acesteia pentru a nu “uita” sa respire ei insisi si mai ales au nevoie de lapte proaspat, cald, de la san, ori de cate ori il cauta. 

Este firesc ca bebelusii sa se trezeasca noapte de noapte, la intervale mai mult sau mai putin regulate. Sa intervii violent in acest mecanism “implementat genetic” inseamna sa dai peste cap ceea ce au facut zeci de mii de ani de evolutie. 

Co-sleeping-ul corect este raspunsul bun in primul an de viata!

Conform tuturor studiilor efectuate in ultimele decenii, cel mai sigur pentru bebelusi este sa doarma in patutul lor, sau intr-un patut de bebe atasat de patului parintilor, cel putin in primul an de viata.

Este de asemenea cea mai buna solutie pentru parinti, care vor depasi mai usor perioada scutecelor schimbate in miez de noapte si a alaptarilor frecvente.

 

Ce inseamna “copilul doarme singur” in functie de varsta?

Aceasta sintagma nu se refera, dupa cum am recizat deja, la situatia in care seara bebelusul este pus la el in pat, usa se inchide si nimeni nu mai stie nimic pana dimineata. Ea se refera, din punctul nostru de vedere, la crearea unor asocieri de somn corecte, care sa il ajute pe copil sa adoarma usor, sa se odihneasca linistit si sa se trezeasca cu bateriile incarcate, bine dispus si plin de energgie.

Aceste asocieri se vor modifica, adapta si vor evolua in functie de varsta copilului, de nevoile sale, de dezvoltarea sa psiho-afectiva.

 

Creeaza o rutina inainte de culcare

Rutina legata de somn este o parte esentiala a intregului proces, inclusiv pentru noi, adultii. Si noi respectam o anumita ordine a lucrurilor seara: facem un dus, ne uitam la un film, citim cateva pagini, ne punem pijamalele, ne spalam pe dinti – mintea noastra intra in modul “mergem la culcare”.

La cei mici, rutina poate sa inceapa cu baia de seara si sa se continue, in cazul bebelusilor, cu alaptarea si un cantec de leagan. La copiii ceva mai mari ea poate deveni mai complexa, incluzand o poveste sau o discutie despre ziua care s-a incheiat.

 

Este vreo problema daca bebelusul adoarme la san?

Iti vom raspunde sincer: depinde foarte mult de varsta pe care o are acesta. La varste mici este absolut firesc sa se intample asta; de fapt, pentru primele luni de viata iti recomandam sa investesti intr-un sistem de purtare si sa te pregatesti psihologic sa te transformi intr-o mami-cangur, caci de asta are nevoie copilul tau.

Dupa ce copilul incepe sa creasca, adormitul la san se poate transforma intr-o problema din cateva motive simple: daca juniorul nu stie sa adoarma decat la san, el nu va putea fi culcat de tati sau de o bunica; programul tau de seara va esua de multe ori lamentabil cu tine adormind chiar inaintea lui si asa mai departe. Prin urmare, la un moment dat, este preferabil sa existe si alte alternative pentru a adormi.

 

Asocieri legate de somn

Atunci cand copiii de peste 2 ani se trezesc de nenumarate ori pe noapte, cautand-o pe mami in pat, plang si intra in panica daca nu o gasesc si practic ajungi sa fii tintuita langa ei, probabil ca iti doresti sa il fi lasat sa doarma singur de la bun inceput. Nu e cazul insa sa devii atat de drastica: explicatia e simpla si la indemana si are legatura cu asocierile legate de somn.

In mod firesc si natural, nou-nascutul se relaxeaza si se simte in siguranta atunci cand suge. Mic fiind, cu resurse de energie foarte limitate, el adoarme des si repede la san, si e normal sa fie asa.

In timp, uneori fara sa isi dea macar seama, fiecare parinte ii creeaza copilului sau unele asocieri legate de somn. Astfel, unii bebelusi dorm numai cu mami, altii dorm numai cu suzeta, altii cu paturica preferata si asa mai departe. Atunci cand se trezesc din somn si descopera ca suzeta le-a cazut sau ca mami a plecat, e normal ca ei sa intre in alerta, constatand ca modul placut si linistitor de dinainte de somn s-a schimbat.

Si atunci, ceea ce trebuie sa urmaresti este sa il ajuti pe copil sa creeze asocieri legate de somn care sa fie capabile de o oarecare permanenta. De pilda, daca juniorul adoarme pe muzica de adormit copii, ideal ar fi ca ea sa ramana sa ruleze in surdina pe toata durata somnului. Daca somnul a venit cat timp el se uita la caruselul de langa pat sau statea invelit cu paturica ce miroase familiar, tot ele il vor intampina si pe parcursul scurtelor treziri pe care le avem fiecare dintre noi.

 

Amenajeaza un spatiu de somn potrivit

Unui bebelus ii pasa mai mult de apropierea persoanelor cunoscute decat de orice altceva, prin urmare cea mai frumoasa lenjerie de patut pentru bebe este mai mult pentru tine si pentru poze superbe. Dar pe masura ce creste, copilul devine tot mai interesat de ceea ce se afla in jurul sau: imprimeurile cearceafului incep sa conteze, ca si desenele vesele de pe pereti.

O etapa importanta este cea in care amenajati impreuna o camera pentru “copii mari”. Incearca sa renunti la patul de bebelusi si sa alegi un pat de copii de 2 ani cu o aparatoare laterala pentru siguranta, si vei trezi in sufletul celui mic un sentiment de mandrie: mami are incredere in mine ca pot sa fac asta! Poate ca nu se va muta in patul sau imediat, dar este un bun punct de pornire.

 

Limiteaza timpul petrecut pe ecrane!

Recomandarea specialistilor este ca televizorul, tableta, telefonul sa dispara din peisaj cu cel putin 2 ore inainte de culcare. Mai exista parinti care ne intreaba despre desene de adormit copii si le recomandam insistent sa renunte la aceasta idee si sa o inlocuiasca cu o poveste citita sau spusa inainte de culcare. Ecranele sunt foarte stimulante pentru creier, mai ales pentru sistemul nervos al copiilor, si fac ca Mos Ene sa se lase prea mult timp asteptat.

 

 

Lasa un comentariu

0 Comentariu